SmartX poate!

SmartX - Oracle

Liviu Ciobanu a marcat trei goluri in ultimele trei minute ale duelului cu Oracle, intorcand scorul si aducand prima victorie pentru SmartX in campionat.

Intr-o crestere rapida de forma si cu o ambitie de invidiat, baietii de la SmartX au produs surpriza etapei in fata unei echipe a Oracle care a ratat exasperant.

Oracle a deschis scorul in minutul 7 prin Jeannin Jipa si a punctat pentru 2-0 doua minute mai tarziu, gratie unei reusite a lui Bogdan Ban. Lucrurile aratau bine pentru “portocalii”, in ciuda golului primit pe finele primei reprize de la Bogdan Roman de la SmartX. Jeanin Jipa a avut grija, in minutul 24, sa mareasca iar avantajul de pe tabela la doua goluri in favoarea Oracle si ocaziile curgeau; la fel si ratarile, Oracle avand, in repriza secunda, nu mai putin de sase suturi in bara, ghinionistul sef fiind Liviu Mitrea. Toate aceste ratari aveau sa se intoarca impotriva Oracle pe final de meci.

Strategia SmartX, de a-l “planta” pe Liviu Ciobanu la panda in careul advers, a dat roade pe finalul partidei. Cu mingii bine servite de coechipieri, acesta a reusit sa inscrie 3 goluri in ultimile 3 minute de joc si sa aduca prima victorie echipei sale.

“Este interesant sa te bucuri la final. Am dat trei goluri in ultimile minute si soarta meciului s-a schimbat... A fost fain, baietii au jucat mai bine, eu am avut noroc. Colegii mei au jucat pentru mine; eu am stat in fata si am reusit sa prind mingile si sa le bag in poarta. Aceasta a fost strategia: ei au jucat ca sa nu primim goluri, rolul meu a fost sa marchez”, a declarat Liviu Ciobanu, MVP-ul SmartX dupa meci.

O lectie invatata

“Am dovedit din nou ca meciul se termina atunci cand fluiera arbitrul. Este al treilea meci din primele patru in care cedam in ultimele 2-3 minute. Cu Orange am fost egalati in ultimele doua minute, cu Ymens am luat gol in ultimele doua minute, dupa ce am dominat tot meciul, iar cu SmartX am reusit sa transofrmam o evolutie incantatoare intr-un dezastru. Cel mai important este sa invatam din aceste experiente si sa ne intoarcem pentru meciul cu IBM mai puternici mental si pregatiti pentru un joc de 40 minute, nu doar de 38”, a declarat Iacob Talker, managerul Oracle.

El a felicitat SmartX pentru ca, desi este noua in competitie, “a demonstrat ca are ambitie si dorinta de a castiga”. “Sunt sigur ca se vor mai incurca si alte echipe din partea superioara a clasamentului cu ei”, a mai spus Iacob.

 

Additional information