Gemini made it happen!
“Verzii” lui Daniel Iftodi au adoptat sloganul companiei pentru Campionatul Sports – Fotbal si le-a iesit de minune: au administrat prima infrangere puternicei Asesoft (3-5), dupa o evolutie eroica. Rezultatul ii urca momentan pe pozitia a doua a clasamentului.
“Smart people who make software happen”…De ce nu si “Smart people who make football happen”! Gemini Solutions a crezut precum Steaua cu Ajax ca poate obtine un rezultat mare. Baietii pregatiti de fostul fotbalist al Rapidului sau Stelei, Daniel Iftodi, au uitat de semi-esecul cu IT United din etapa trecuta (3-3) si s-au daruit dincolo de limite, pentru o victorie eroica.
Sangele rece in fata portii al gogheterului campionatului, Sergiu Petrescu, evolutia exacta in defensiva a lui Mihnea Baia sau interventiile de efect ale portarului Alexandru Croitoru au produs o turnura de putini asteptata dupa 1-1 la pauza. Petrescu a speculat de minune pe contraatac, contabilizand la final alte patru reusite, pentru un total de 15 dupa cele patru etape disputate, dar si reusita lui Mihnea Baia, pentru 4-2, a contat enorm. “Ma bucur ca am reusit sa transpunem in teren indicatiile antrenorului nostru, Daniel Iftodi. La sedinta tehnica, el ne-a spus ca putem castiga acest meci doar <<cu capul>> pentru ca, dupa cum s-a vazut si in teren, din punct de vedere tehnic, la nivel individual, adversarii au fost mai buni. Insa tactic si din punct de vedere al organizarii noi am fost superiori”, a spus fundasul dreapta al echipei Gemini Solutions, care a punctat pentru prima oara in Sports Arena - Fotbal. “Sunt fericit ca am spart gheata cu acest gol, insa trebuie remarcata evolutia intregii echipe, incepand cu Alex, portarul nostru, care a aparat fenomenal, si Sergiu, golgheterul nostru, care a inscris in acest meci de patru ori”.
De partea cealalta, varful Ionut Iordachescu n-a mai gasit calea spre poarta, insa Asesoft si-a aratat pe alocuri forta, in special prin Razvan Tudor, autor al unei “duble”.
Pentru Asesoft, urmeaza confruntarea cu Stefanini, in vreme ce Gemini Solutions se va lovi de inca o nuca tare: Network One Distribution.
“Aceasta competitie este foarte intereseanta pentru ca orgoliile sunt mari intre oameni care lucreaza in acelasi domeniu. Dorinta de a castiga, de a deveni cea mai buna echipa de fotbal din breasla, este foarte mare”.
Mihnea Baia, Gemini Solutions







