Gemini vine cu solutia!
De la 0-1 si cu un om in minus pe teren in ultimele minute, formatia pregatita de Daniel Iftodi a gasit resurse pentru trei puncte de aur in lupta pentru Play-off.
Solide in defensiva si, in general, bine asezate pe teren, Gemini Solutions si Endava s-au neutralizat pana spre finalul primei parti. Singurele mari ocazii le-au ratat Traistaru, singur cu Alex Croitoru si Adrian Ionescu, pe contraatac. Putin inainte de odihna, Endava a incheiat cu gol o actiune a lui Mihai Caloian.
Putea fi 2-0, daca executia din unghi a lui Stefan Radulescu n-ar fi nimerit bara, in minutul 25! Condusa pe tabela si fara un atacant autentic din cauza accidentarii de durata a golgheterului Sergiu Petrescu, Gemini Solutions a speculat totusi ideal, in minutul 26, prin “Johnny”, care a gasit coltul portii adverse. Ceva mai tarziu, Liviu Danila a avut marea sansa a golului de 2-1 pentru Endava, dar n-a inscris, chit ca era la doar 1 m de poarta! Iar Gemini a continuat sa reziste, chiar si pierzandu-l in minutul 36 pe mijlocasul Marian Craciunescu, eliminat pentru doua cartonase galbene. Ba mai mult, doua minute mai tarziu, Cristian Smochina a beneficiat de un ricoseu fericit in careu si a ridicat in aer banca celor de la Gemini.
In ultimele secvente, Endava a presat fara luciditate, iar “verzii” au raspuns ideal indicatiilor de pe margine ale antrenorului Daniel Iftodi. “Meritul este al baietilor, pentru ca s-au mobilizat foarte bine. E frumoasa victoria, mai ales ca am fost condusi. La un moment dat, nu mai speram nici eu cand am vazut ca suntem cu un om mai putin – a luat rosu Marian (n.r. Marian Craciunescu). Speram sa facem macar un egal, dar pana la urma, am batut! O echipa foarte buna mi s-a parut Endava, dar nu stiu sa-si valorifice ocaziile pe care le au”, a apreciat fotbalistul care a jucat in cariera la toti "granzii" Capitalei": Dinamo, Steaua si Rapid.
Autorul golului Endava, Mihai Caloian, vede partea plina a paharului. “Diferenta s-a facut tocmai cand aveam superioritate. Am avut acea lovitura libera pe care am irosit-o si apoi am primit gol. Dar, suntem multumiti de cum am jucat fata de meciul trecut. Clasamentul s-a strans, in afara de Microsoft, care a ramas mai la coada, toate echipele aduna puncte. Ne revenim! Speram sa terminam intre primii 7”.
Cele trei puncte pastreaza Gemini pe pozitia a patra a clasamentului, dar si Endava, care imparte locul al 6-lea cu Oracle, ramane in plutonul fruntas. “Mai sunt atatea etape, Lucrurile sunt deschise. Ne mai trebuie cel putin patru puncte pentru a fi siguri ca mergem in Play-off. Inainte de jocul asta am facut multe calcule si sper ca, prin victoria de astazi, suntem mai aprope de obiectiv”, a comentat Daniel Iftodi.
Vezi aici caseta tehnica si galeria foto a meciului!
Luni, chiar de 1 aprilie, Gemini va incerca sa “pacaleasca” liderul IBM, in vreme ce Endava are la randu-i o misiune dificila, trei zile mai tarziu, contra celei de-a doua clasate, Asesoft.







