5 etape, 5 victorii

 E5orgsx

Parcurs fara cusur pentru Orange in Liga IT&C. Insa victoria cu numarul cinci n-a fost usor de obtinut pentru echipa telecom, care a primit o replica extrem de buna de la SmartX Net APPS.
Intensa si disputata, cu batalii crancene la minge, infruntarea dintre Orange si SmartX ne-a tinut cu sufletul la gura pana la fluierul de final.


Ambele echipe au inceput in forta si, dupa doar cinci minute, Alexandru Croitoru de la Orange a deschis scorul cu un sut la firul ierbii… sintetice. Cateva momente mai tarziu, SmartX a fost la un pas de egalare. Razvan Stefanescu a scapat singur cu portarul telecom, a sutat pe langa acesta, insa, din pacate, mingea a lovit bara. In minutul 11 Stefanescu si-a reparat greseala cand mingea trimisa de el s-a infipt in ate. Peste inca un minut, Octavian Stoica de la SmartX suteaza si el in bara, dintr-o pozitie complicata. Din pacate pentru SmartX, Florin Niculae de la Orange nimereste plasa si isi aduce echipa in frunte la jumatatea timpului de joc.
Dupa doar trei minute trecute din repriza a doua, Stoica isi spala si el “pacatele” cu un gol si restabileste echilibrul pe tabela. Partida s-a incins si fazele de poarta s-au inmultit, insa SmartX n-a reusit sa mai bage mingea-n ate, desi a lasat tot timpul impresia ca poate. De cealalta parte, Orange a mai punctat de doua ori. Alexandru Croitoru a bifat dubla, dupa un voleu trimis puternic in poarta, in minutul 28, iar Florentin Andrei a inchis tabela in minutul 35, la 4-2, cimentand pozitia fruntasa a echipei sale. De altfel, Orange este singura echipa din campionat care are numai victorii in primele cinci etape.

Additional information