Oracle, reloaded!
Dupa dusul rece cu Optaros, din etapa anterioara, a venit o victorie categorica, cel putin in privinta scorului, 5-0 cu Stefanini, cu care urca pe un temporar loc 6 in clasamentului campionatului Sports Arena – Fotbal.
Fotbalistii ce au “imprumutat” echipamentul Nationalei Romaniei n-au stat sa se planga de absenta golgheterului de origine turca, Erol Cicek, suspendat ca urmare a cartonasului rosu vazut saptamana trecuta. Unui sfert de ora de tatonare, i-a urmat asaltul, concretizat prin deschiderea scorului, in minutul 17, cand Octavian Buzea a trasformat un penalty.
Cei de la Stefanini, cu un lot numeros deplasat la arena Toni Dobos, au tot schimbat liniile ca la hochei, in speranta ca plusul de prospetime se va vedea si pe tabela. Insa tot Oracle a inscris, prin managerul echipei, Octavian Soimu, cu un sut din lateral, de la o distanta apreciabila.
Conturile s-au reglat definitiv dupa pauza, atunci cand un sut-centrare al fundasului Bogdan Tudoroiu l-a atins pe goalkeeper-ul advers si s-a oprit in plasa. “Nu stiu daca am jucat neaparat mai bine decat data trecuta, dar au intrat mingile mai bine, iar adversarilor, nu. Suntem multumiti pana acum. Noi vrem intre primele patru, dupa care mai vedem”, avea sa declare Tudoroiu la final.
In continuare, Stefanini a avut mai mult posesia, insa fara a o concretiza nici macar cu un gol de onoare, tot Oracle inscriind de alte doua ori, prin Sebastian Scantee si Liviu Mitrea. Iar rezultatul final a parut mai sever decat realitatea din teren. Cel putin asa considera Andrei-Cristian Gociman, managerul echipei Stefanini. “Am putea spune asta, mai ales in prima repriza. Din pacate, n-avem un sistem foarte bun de a face schimbari. Trebuie sa mai lucram la acest aspect, ca ne destabilizeaza. Vom incerca sa facem mai mult la meciurile urmatoare, pentru a invinge”.
In urma rezultatului, Stefanini a coborat pe pozitia a noua, dar poate reveni pe un loc de Play-off in cazul unei surprize cu Optaros, in Etapa 4, luni, de la orele 19:15.









